Parintele Dumitru Staniloae - Despre sărbătoare

Sărbătoarea s-ar putea socoti şi un fel de timp al luminii, este plină de lumină. Nu poţi să ţi-o închipui altfel decât ca plină de o lumină spirituală. Parcă celelalte zile sunt zile mai închise, mai întunecate, asta parcă este – chiar dacă nu e soare, dar, totuşi parcă este o lumină în ea, este un sens – sensul veşniciei. Aşa cred că este: fără Dumnezeu şi fără nădejdea veşniciei cred că nu e sărbătoare. Prin sărbătoare depăşesc timpul, parcă sunt lansat, sunt ridicat în eternitate, parcă, nu va mai trece niciodată. Şi aceasta o trăim cu deosebire când ne rugăm şi când ne ducem la slujbă, la Sfânta Liturghie; atunci parcă trăim ieşiţi din temporalitate şi parcă ne-am uitat grijile. Oamenii se-mbracă altfel, sărbătoarea; când vezi, în zi de sărbătoare, pe un om în hainele lui de peste săptămână, îţi pare că e un om cam aiurit, cam prost, lumea râde de el: „Uite-l pe el, îmbrăcat aşa, şi uite că nu merge la biserică...". Toţi trebuie să se-mbrace în haine curate, în haine de lumină; parcă e un fel de simbol al luminii în care vom trăi în veşnicie. De aceea, e o strânsă legătură între sărbătoare şi veşnicie: de sărbători parcă trăim mai mult prezenţa veşniciei aici, în timp.