O pildă pentru toți care lucrează în Via Domnului

Din pilda pe care am ascultat-o în Duminica a 13-a după Rusalii, la Sfânta șiDumnezeiasca Liturghie,și anume „Pilda lucrătorilor răi” (Mt.21,33-44), am aflat avertismentul asumat de lucrătorii viei înșiși, dat de Stăpân, când va veni să cerceteze lucrarea lor: „Pe cei răi cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători care-i vor da roadele la vremea lor.” (Mt.21, 40-41); dar și avertismentul Mântuitorului: „De acum vă spun vouă: Lua-se-va de la voi Împărăția lui Dumnezeu și se da neamului care-i va face roadele” (Mt.21, 43).

Lucrătorii cei răi ai viei au fost martorii împlinirii avertismentului dat de Mântuitorul – Însuși Mesia pe care, de altfel, ei Îl așteptau, dar nu L-au primit nici pe El, cum nu i-au primit nici pe trimișii Săi – proorocii și toți bărbații aleși prin care le-a vorbit Dumnezeu (Evrei, 11,1).

Templul a fost dărâmat, a fost dărâmată și Cetatea Sionului. Au mai rămas doar niște pietre care să le amintească de Piatra din Capul Unghiului pe care ei, lucrătorii, nu au luat-o în seamă. Iar Sângele lui Hristos curge și astăzi peste ei și copiii lor, prin sângele martirilor pe care nu încetează să-i urce-n calendare – a se vedea, de exemplu, Sfântul Filumen, de lângă puțul Patriarhului lor, și al nostru mai nou, Iacob, ca să menționăm doar pe unul din cei pe care-i știm – și prin atitudinea și planurile antihristice prin care îngrozesc neamurile.

Până și păgânii, care nu aveau via în lucru, s-au îngrozit de ce au făcut lucrătorii viei cu trimișii lui Dumnezeu. Așa cum s-a îngrozit și Împăratul de la Roma când a aflat ce a putut face Irod cu pruncii Iudeii, la vestea nașterii lui Mesia. Chiar și Pilat, un filosof și un jurist păgân, guvernator al Ierusalimului, s-a speriat gândind că Cel adus la judecată s-ar putea să nu fie ceea ce spuneau lucrătorii viei și a încercat chiar să-L elibereze. Ce să mai spunem de ostașul roman, un mercenar păgân, care a avut privilegiul să fie martorul răstignirii Împăratului mai presus decât împăratul din slujba căruia-și lua el solda, care a strigat, printre glasurile de hulă ale lucrătorilor viei: „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!” (Mt. 27,54)

Începând cu urmașii lui Ham și Iafet, veniți la Betleem prin magii sau trimișii împărățiilor păgâne, continuând cu sutașul care și-a aflat slujitorul vindecat, cu sutașul ce păzea pe Cel răstignit și cu Corneliu, un alt sutaș, începe să se constituie, să se formeze „neamul” care va da roadele viei la vremea lor. Nu sunt îndepărtați nici fiii pentru care era pregătită Împărăția: toți cei ce s-au făcut ucenici ai Nazarineanului, pe care și graiul îi vădea, pentru că ei, ucenicii, începeau să grăiască precum El - din altă lume, nu din lumea aceasta și înțelepciunea ei –, toți cei care au plâns cu Mama Lui și s-au bucurat cu Mama Lui; toți cei ce au fost scoși din templu și din sinagogi și duși pe valea cedrilor pentru a fi uciși cu pietre, precum Sfântul Ștefan, sau aruncați de pe templu, precum Sfântul Iacob, toți cei ce au crezut în El și în cuvintele Lui, au rămas la Masa Lui – Cina cea de Taină, adică Euharistia.

La masa Lui și a lor au venit neamurile și s-au făcut neamul căruia i s-a dat lucrarea Viei. Și pentru că au înțeles și au crezut că și pe ei i-a iubit Tatăl precum L-a iubit pe El, pe Hristos, s-au numit creștini, deși lucrătorii cei răi au continuat să-i considere doar ucenici ai Nazarineanului.

Ca răspuns pentru că au crezut în El și și-au dat viața pentru Evanghelie, alergând către Împărăție mai mult decât către orice altceva din lumea aceasta, lăsând în urmă și neamuri, și tată, și fii și fiice, și toate bunurile pe care tot de la El le primiseră, El, Împăratul – Omul oarecare, stăpân al viei, le-a dat toată moștenirea lor. Pentru că și ei tot urmași ai lui Adam erau. Și, deși se știau păcătoși ca strămoșul lor, Adam, au aflat chiar de la El, că El, Mântuitorul lumii, a venit să caute pe cel pierdut, că a venit pentru ei, cei păcătoși, nu pentru drepți. Drepții erau în Cortul lui Avraam.

Înnoirea ființei umane

Și moștenirea pe care au primit-o alături de fiii ascultării a fost mare și înnoită: Avraam, Moise, toți patriarhii și toți drepții Vechiului Legământ, care s-ar fi bucurat să fie în vremea Lui (In. 8, 56), au devenit și ai lor: strămoșii și înaintașii lor, pentru că acum toți intră în Genealogia Mântuitorului, pentru că Mântuitorul a intrat în genealogia lor. Profeții Vechiului Testament se bucură văzând cum ei, noii lucrători ai viei, stau la masă cu Fiul Stăpânului viei, adeverindu-se profețiile lor. Moise se bucură văzând că legea scrisă de el pe tablele de piatră este scrisă acum de Duhul Sfânt, începând de la Cincizecime, pe inimile din carne și-n inimile duhovnicești ale celor ce au crezut Celui Răstignit și Înviat. Prietenul Mirelui vede cum ucenicii lui, devenind ucenici ai Mielului, nu mai jertfesc Mielul Pascal pentru că acum Cel ce jertfește și Se jertfește pentru toți cei care cred în El și, deși s-au întristat văzând templul umbrit odinioară de Cel puternic – Singurul Dumnezeu și Cetatea ridicată de David și întărită cu ziduri de Solomon, în flăcări, se întristează, totuși se luminează văzând Lumina răsărind din Mormânt. Nu i-a lăsat orfani pentru că așa le-a promis; nu le-a lăsat casa pustiită pentru că în locul templului și-a zidit Biserica.

În ea, în Biserică, vede Noul Israel, văd noii lucrători ai viei minunile lui Dumnezeu: ei și pruncii lor se nasc la viață scăpând de moartea sufletului nu în Marea Roșie, ci în Iordanul în care a fost omorât păcatul prin Cel ce a primit a fi botezat ca ei să se boteze în cristelnița Bisericii. Stau la masă cu Mirele Bisericii, hrănindu-se cu Pâinea Vieții și cu Vinul Euharistic, de a căror vedere îngerii se bucură fără a se  putea împărtăși. Furtunile și valurile și geamătul mării acestei vieți nu le mai pot răsturna corabia pentru că la Cârmă stă Hristos însuși, iar Maica Lui sfântă îi poartă în brațe cum L-a purtat pe El, prunc fiind.

Câtă bucurie, câtă frumusețe și ce armonie cerească trăiesc în casele lor care au devenit Casa lui Dumnezeu: Lumină de Har, Cântări Cerești și liniște îngerească, icoanele vorbesc și fac minuni, apele sfințesc totul, Pâinea vindecă și Potirul adapă Viața. Scripturile fac să răsune glasul lui Dumnezeu nu doar în urechile lor, ci și în inimile lor.

Pământul, această planetă din centrul Universului spiritual, s-a umplut de Biserici și este împodobit cu icoane – chipul nemuritor al lui Dumnezeu. Văzduhul prinde a glăsui odată cu clopotele ce-i cheamă nu doar la Vecernie sau la Liturghie, ci la Împărăția ce stă să se deschidă; doar o trâmbiță mai lipsește.

Dar și vechii lucrători au văzut minunile lui Dumnezeu și în casa lor și-n pământ străin. Pașii lor au biruit puterea mării, glasurile lor au adus mană în pustie, setea lor a deschis izvoare în stâncă, profeții lor au închis și au deschis cerurile, Psalmii lor au adunat cohorte de îngeri, de heruvimi și serafimi la Templul cel sfânt. Mielul pascal i-a scăpat de urgia morții, iar Mielul lui Dumnezeu le-a vindecat durerile șii-a înviat morți.

Și totuși, când încă le era mana în gură, când încă mielul se jertfea și când Mielul lui Dumnezeu îi aștepta în fața Crucii și apoi la mormântul din  care a izvorât Viața, au fost mistuiți de foc și de moarte; de moartea veșnică, ei care tocmai izbăvirea de aceasta trebuiau să o aștepte. Și în micimea lor, sinagoga în care-L căutau prin litera legii pe Izbăvitor, a devenit sinagoga satanei (Apoc.3,9).

Oare noii lucrători ai viei au înțeles ce a făcut Stăpânul cu lucrătorii cei răi? Oare noi, pentru că suntem lucrătorii cei noi, am aflat ce au spus îngerii celor șapte Biserici? Ce s-a întâmplat cu cele șapte Biserici cărora Dumnezeu le-a consacrat o atenție deosebită în Cartea Descoperirii, Apocalipsa?

Unde este Templul lui Solomon?

Unde este Constantinopolul de odinioară?

Unde este Asia Mică în care Părinții Capadociei s-au întrecut pe ei înșiși și pe cântăreții de la Templu?

„Te-am biruit, Solomoane!” spunea Justinian Împăratul în fața măreței Catedrale Sfânta Sofia.

Și totuși, călare pe cal, de pe Sfânta Masă, a poruncit sultanul ce să facă noii stăpânitori în Sfânta Sofia.

Oranki devenea lagăr de exterminare ca multe alte capodopere ale culturii creștine și vetre de sihăstrie și de renaștere spirituală.

„Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte.” – spunea îngerul Bisericii din Laodiceea. „O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea.” (Apoc.3, 15-16).

Roadele Noului Legământ

Fiii Vechiului Legământ trebuiau să lucreze via și să pregătească vinul cel bun pentru a-L întâmpina pe Mesia – Mirele Bisericii, pentru ca vinul din via Lui să devină vin Euharistic pentru Cina care pregătea Împărăția Noului Legământ. Fiii Noului Legământ sunt chemați să lucreze  via Lui ca atunci când El, la trâmbița Arhanghelului, va veni și va instaura Împărăția Cerurilor să-I arate roadele lucrării lor.

Împărăția lui Dumnezeu s-a luat de la lucrătorii răi și s-a dat neamului ce va da roadele pe care le-a lucrat; moștenirea Lui este tocmai Împărăția în care există tot ceea ce trebuie pentru a lucra; totul este înnoit după chipul Ziditorului:

Casa Părintească, templu al Duhului Sfânt – Biserica zidită, altarul pe care s-a adus jertfă – Sfânta Cruce;

Toiagul Păstorului Ceresc - Sfânta Cruce;

Tronul Dumnezeiesc - Sfânta Masă din Biserici pe care stă în chip nevăzut Cel ce este în sânul Tatălui Ceresc, aici în mijlocul lor.

Liturghia Euharistică, cea mai mare lucrare ce se împlinește în cer și pe pământ, prin care omul poate atinge îndumnezeirea;

Revărsare de Har în tot ceasul prin Sfintele Taine ce se împlinesc în Biserici;

Dacă avem un Părinte în Cer, avem și o Maică pe pământ, care și ea s-a înălțat la Cer, alături de Fiul ei ca pe noi să ne primească în cer, pentru că prin Nașterea ei a unit cele două lumi și ne-a deschis Poarta Cerului;

Și toate acestea împlinite, pregustate în acest minunat univers care este pecete a Iubirii Divine, armonie dumnezeiască ce lucrează sub patronajul Atotstăpânitorului – Pantocrator.

Trei sunt darurile divine care ne vin din lucrarea viei:

Sfințirea vieții prin înfierea în Tainei Botezului și prin întreaga lucrare sfințitoare a Bisericii.

Spălarea păcatelor, iertarea și împăcarea cu Dumnezeu prin Taina Pocăinței – Arta Artelor și Știința Științelor.

Împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului prin Jertfa Euharistică.

De aici, din această stare harică, nu vom trece într-alta intermediară; după aceasta urmează instaurarea Împărăției lui Dumnezeu în fața căreia nu există decât două sentințe date de același Stăpân al viei: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția, cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.” (Mt. 25,34)

sau: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui.” (Mt.25, 41)

În aceeași cheie trebuie să ascultăm și să înțelegem toți lucrătorii din Via Domnului, Pilda care se citește și se recitește în biserici, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie; chiar toții fiii lui Israel: și ai Legământului Vechi, dar și ai  Legământului Nou: Împărăția lui Dumnezeu se va lua de la cei răi și se va da celor ce au făcut roade vrednice de pocăință!