Biserica Sfântul Nicolae - Ghica

Construită între anii 1905-1909, la îndemnul ambasadorului rus al vremii, Mihail Nicolaevici Giers, și cu acordul țarului Nicolae al II-lea, Biserica închinată Sfântului Nicolae are, inițial, dublu rol: lăcaș de cult pentru comunitatea rusă crescândă din București, precum și element de detensionare diplomatică în relațiile ruso-române, la începutul secolului XX-lea.

Pentru finalizarea lucrărilor, familia țaristă a Romanovilor a cheltuit aproximativ 600.000 de ruble de aur, planul arhitectural fiind realizat de o echipă de constructori italieni și ruși.

Biserica figurează pe lista Monumentelor istorice la nr. 8040/21.12.1960.

Destinațiile clădirii:

Biserica a funcționat ca lăcaș de cult pentru comunitatea rusă, dar și ca element de prestigiu imperial.

Din 1916 până în 1921, lăcaşul de cult a fost închis, urmare a avariilor suferite în timpul primului război mondial . În 1921 este sumar reparat de către Misiunea Rusă aflată la Bucureşti şi resfinţit de către Vicarul Mitropoliei Bucureştilor.

În 1924, credincioşii de origine rusă s-au grupat în jurul acestei biserici şi şi-au organizat prin mijloace proprii slujbe religioase şi un cor.

În anul 1934, Biserica Rusă a trecut sub jurisdicţia Patriarhiei Române, servind drept capelă a Universităţii. 

La 5 mai 1947 (după vizitele reciproce pe care şi le-au făcut Patriarhii Nicodim şi Alexei), Biserica Rusă a revenit sub jurisdicţia patriarhiei Moscovei. Din această dată, slujbele religioase au avut loc în vechea limbă slavă.

Reparată în 1948, a fost resfinţită, după reparaţie, în prezenţa PF. Părinte Patriarh Justinian.

Prin hotărârea din 15 august 1955 a IPS Patriarhului Alexei al Moscovei, Biserica Rusă trece din nou în jurisdicţia B.O.R., iar din 1956, atât biserica propriu-zisă, cât şi casa parohială din str. Episcop Chesarie nr. 9 sunt donate de către Guvernul Uniunii Sovietice Statului Român.

Prin decretul nr. 577 din 3 noiembrie 1956, biserica, împreună cu tot inventarul ei, este transferată de către Marea Adunare Naţională a RPR în proprietatea Patriarhiei Române şi funcţionează ca o biserică de enorie din Bucureşti.

În ianuarie 1992, la cererea studenţilor Universităţii Bucureşti, devine Paraclisul Universitar al Universităţii Bucureşti, prima biserică din România cu această destinaţie, după 1990.

Suprafața:

Suprafaţa totală a curţii bisericii a fost, iniţial, de 1.500 mp. În anul 1960, biserica a cedat 75 mp Sfatului Popular pentru construirea blocului de pe str. Doamnei şi 100 mp s-au vândut Ambasadei Cehoslovace.

Preoții parohi:

1. 1909 - 1916, Pr. Ioan Politov;
2. Iulie 1921 - septembrie 1921, Pr. Matei Kolibaba;
3. Septembrie 1921- septembrie 1934, Pr. Ignatie Kanevschi;
4. Decembrie 1934 – ianuarie 1935, Ieromonah Saveliv;
5. Ianuarie 1935 – …., Pr. Aurel Crăciunescu;
6. 1935 – 1936, Pr. Petre Comerzan;
7. 1937 – 1940, Pr. Paraschiv Anghelescu;
8. 1940 – 1944, Pr. N. Chiriţă;
9. 1944 -  aprilie 1948, Pr. Ioan Parocescu;
10. Aprilie 1948 – iulie 1953, Pr. Pavel Statov;
11. Iulie 1953 – iunie 1956 , Pr. Constantin Tomescu;
12. Iunie 1956, până la 1969, Pr. Simion Neaga;
13. 1969 – ianuarie 1992, Pr. Sava Marin;
14. Ianuarie 1992, până în prezent, Pr. Vasile Gavrilă.

Arhitectura

 Este în viziunea  arhitectul rus Prevbrajenschi.

Concepţia planimetrică se bazează pe un pătrat având diagonala perpendiculară la stradă şi racordat prin colţul N – V la un pătrat mai mic cu funcţie de turn clopotniţă  şi acces principal cu latura paralela străzii.

Lucrările au început în 1905, s-au terminat în 1909 şi au fost executate de constructori ruşi şi italieni după planurile arhitectului rus Preobrajensky, cheltuindu-se suma de 600.000 ruble de aur. Închinată Sfântului Ierarh Nicolae, după numele Ţarului Nicolae al II - lea al Rusiei, biserica a fost sfinţită la 26 nov. 1909 de I.P.S. Arhiepiscop Atanasie Mironescu, Primat al Bisericii Autocefale Române şi de I.P.S. Vladimir, Arhiepiscop al Petrogradului, delegat al Sfântului Sinod al Bisericii Ruse.

Exteriorul bisericii

Zidăria este din cărămidă presată şi piatră. Aspectul general este rezultatul unei sinteze art nouveau a tradiției arhitecturale de zid și de lemn a bisericilor rusești, materializare a unui concept teologic prin care naosul este subliniat ilustrând prezența pământeană a Mântuitorului. Astfel, celelelalte încăperi specifice ritului bizantin – altar, pronaos, pridvor – sunt minimalizate ca importanță și reduse ca volumetrie.

Corpul supraînălţat al naosului poartă o turlă centrală cu deschidere mare, luminată  de 8 ferestre şi, pe colţuri, patru turle mai mici, cu 4 ferestre oarbe şi fără acces la interior. Cupola turnului clopotniţă este încoronată cu o mică turlă decorată în întregime cu plăci ceramice policrome şi o a şaptea turlă oarba marchează altarul.

Decorațiunile ceramice, cu motive inspirate din folclorul rus și cu influențe art nouveau, medalioanele de mozaic policrom, burlanele bogat ornamentate, turlele creează imaginea unei bijuterii supradimensionate, unică în peisajul românesc.

Fațadele exprimă prestigiul imperial prin bogăția decorației și rigoarea finisajelor. Acoperișul turlelor a fost inițial aurit (după urmele găsite în rosturile tablei).

Turla centrală este sprijinită pe pandantivi. Patru turnuri mai mici, acoperite cu cupolele specifice rusești, ca niște bulbi de ceapă, marchează colțurile naosului. Al șaselea turn se înalță deasupra corpului de construcție al intrării, un elegant cilindru acoperit cu decor de ceramică policromă. 

Al șaptelea turn se ridică pe altar.

Interiorul bisericii

Construcţia este prevăzută cu un subsol înalt pe perimetrul clădirii, constituit din încăperi cu mai multe scări de acces. Pătratul interior constituit de naos nu are subsol. Nivelul de călcare al parterului este situat la o înălţime de 1,2 m faţă de exterior şi a dat posibilitatea construirii unei scări de acces cu aspect monumental.

Naosul este deosebit de înalt, trecerea din planul pătrat la cilindrul turlei făcându-se prin patru arce ample, ale căror intersecţii formează nişte originale console în cele patru unghiuri, rezolvare arhitecturală unică în contextul construcţiilor bisericeşti din România. Deasupra acestor arce, baza turlei în plan pătrat are patru timpane peste care se trece la cilindru prin patru pandantivi. Bolta turlei este semisferică.

Concentrarea interesului spaţial pe naos a făcut ca celelalte încăperi tradiţionale, altarul şi pronaosul, să fie concepute mai mici, atât în plan cât şi ca înălţime. astfel, naosul este împrejmuit pe fiecare latură de câte trei încăperi de plan pătrat, cea din mijloc fiind mai înaltă, cu bolta cilindrică, comunicând cu naosul printr-un arc şi cele laterale mai joase, cu bolţi în semicalotă, comunicând cu naosul prin uşi, cu excepţia pronaosului, unde se trece prin arce mai joase decât in partea centrală.

Pe latura de Est, pătratul din mijloc formează altarul şi se prelungeşte cu o absidă semicirculară, cel de pe Nord, proscomidia şi cel de pe Sud, diaconiconul. Pe latura de Vest, cele trei încăperi formează pronaosul. Pe latura de Nord încăperea din mijloc ocupă locul tradiţionalei abside şi comunică cu încăperea din Est, iar încăperea din vest este închisă şi are o funcţie utilitară, comunicând cu intrarea în biserică. Pe latura de Sud singură încăperea centrală este deschisă spre naos, celelalte două având funcţii utilitare. Colţul exterior N – E este teşit şi ocupat de un mic spaţiu cu scara de acces la subsol şi intrare de serviciu din exterior. Toate aceste încăperi au în zidăria exterioară câte o fereastră plasată în ax. Naosul este iluminat prin ferestre duble, înalte şi înguste, pe laturile S, V şi N.

Pardoseala conţine o decoraţie geometrică bazată pe plăci de gresie de culoare albă, gri, galbenă şi albastră.

Ansamblul de pictură murală:

Pictura, în suprafaţă totală de 1.500 mp., a fost executată, parţial, în tehnica uleiului mat de pictorul rus Vasiliev, completată, în 1948 de pictorul Cudinov, în stil neobizantin (art nouveau).

Scena cu încreştinarea poporului rus, de pe peretele de vest al absidei de Nord, este mai târzie și aparține pictorului Viktor Mihailovici Vasnețov.

Stilul: întreg ansamblul este marcat de concepţia stilului Art Nouveau, de la începutul secolului XX. Grafismul ondulat al liniilor de forţă ale compoziţiei şi ale personajelor ca detalii este alternat cu modeleurile subtile ale carnaţiilor şi cu caracterul plat al fondurilor şi al arhitecturilor de peisaj. Dominaţia curbelor este practicată ca un simbol al energiei universale ce penetrează întreaga creaţie.

În compoziţiile ample de pe cei patru pereţi ai naosului sunt pictate multe tipuri de flori ce creează o atmosferă romantic decorativă, iar folosirea de busturi de sfinţi nenominalizaţi (probabil Sfinţii Apostoli) în medalioane florale, ţintesc acelaşi scop.

Compoziţia: ansamblul este dominat de scenele ample ale naosului unde iconografia bizantină se desfăşoară liber, fără casetările despărţitoare. Elementele de imagine religioasă bizantină sunt preluate şi integrate viziunii de epocă Art Nouveau.

Personajele supradimensionate sunt adaptate la înălţimea mare a naosului şi se află pe traseele liniilor de forţă ale compoziţiilor gândite amplu şi unitar la scara întregului spaţiu. Peisajele cu arhitecturi bisericeşti ruseşti sunt plasate ca element de specific naţional şi ca fonduri la Sfinţii Ierarhi în altar şi in zona superioară a peretelui de Est din naos.

În celelalte încăperi mai mici, compoziţia se rezumă la prezenţa pe verticală a unor sfinţi în picioare, înconjuraţi de ornamentica florală cu cruci, serafimi cu aripi bogat ondulate şi fonduri ample albastre, cu steluţe de argint.

Desenul: autorul, şcolit în medii înalte, demonstrează o solidă practică a desenului academic la portrete şi mâini, dar şi capacitatea de a se adapta la viziunea Art Nouveau („Iugendstil"), ce mizează pe folosirea multiplă a curbelor. Astfel, pictorul structurează curbele atât în mişcarea personajelor, dar mai ales în aripile îngerilor şi serafimilor, care, prin supradimensionarea ce o au în naos, contribuie decisiv la crearea liniilor de forţă în compoziţia ansamblului.

Paleta cromatică: cu ocazia probelor de curăţare efectuate pe toate suprafeţele, se constată folosirea unei policromii bogate: alburi curate, albastruri deschise la fonduri, multiple nuanţe deschise la ornamentele florale şi culori mai intense de roşu, ocru, verde, pe veşmintele personajelor şi pe arhitecturile ca peisaj.  

Multiple suprafeţe (marile console şi fondurile de la sfinţii din registrele inferioare) sunt tratate cu foiţă argintie şi acoperită cu desene ornamentale, iar aureolele sunt tratate cu foiţă de aur. Toate acestea contribuie la susţinerea viziunii Art Nouveau.

Iconografia:

Programul iconografic se prezintă astfel:

Sf. Altar: 

• Încăperea centrală, Maica Domnului cu Pruncul, în poziţia Oranta;
• bolta: doi Arhangheli, nenominalizaţi;
• absida, Sfinţii Ierarhi, nenominalizaţi, cu rotulus în mâini, scrise în ruseşte, - în spate, ca peisaj, arhitecturi de biserici ruseşti;
• soclu – draperie (prosop) cu ornamente.

Proscomidiar şi Diaconicon:

• bolta semisferică – în centru, cruce cu ornamente şi câte patru serafimi cu aripi bogate;
• pereţi verticali – cruci în axe, împrejmuite cu ornamente policrome.

Naos:

• bolta turlei – Iisus Pantocrator;
• cilindru, între ferestre şi deasupra lor – serafimi cu aripi decorative, deformaţi pentru a corija aspectul de perspectivă;
• patru pandantivi sub cilindru – serafimi;

• patru spaţii sub timpane – cei patru Sfinţi Evanghelişti;
• opt console ample la îmbinarea pereţilor verticali – opt serafimi supradimensionaţi, fiecare privind spre peretele vertical alăturat;
• perete Est – zona superioară – tronul Hetimasiei – cu peisaj de biserici ruseşti în spate – zona de mijloc – Pogorârea la Iad – zona inferioară – tâmpla;
• perete Sud – zona superioară – Naşterea – zona spre E – Bunavestire – zona spre V – Botezul Domnului;
• perete Vest – zona superioară – Înălţarea – zona spre V – Răstignirea – zona spre E – Pogorârea Sfântului Duh;
• absida Nord – perete N – Sfânta Muceniţă Tatiana şi Sfântul Cneaz Alexandru Nevski, scris în ruseşte;
• perete V – Încreştinarea Poporului Rus (pictură ulterioară) – încăperea   spre E – decoraţii cu cruci în ax şi ornamente florale;
• absida Sud – perete S – Sfânta Ţarină Elena şi Sfântul Ţar Constantin, scris în ruseşte;
• intradosuri arce la absidele de N şi de S şi către pronaos – câte patru busturi de sfinţi nenominalizaţi înconjuraţi de ornamentică florală;
• registrul inferior – vopsitorie.

Pronaos:

• încăperea din centru – perete V – Sfânta Cneaghină Olga şi Sfântul Cneaz Vladimir, scris în ruseşte;
• pe boltă – cruce şi ornamente;
• încăperea spre S – perete S – Sfântul Nicolae şi Sfântul Pantelimon, scris în ruseşte – pe boltă – cruce şi patru serafimi – perete V – cruci şi ornamentică;
• încăperea spre N – pe boltă – cruce şi patru serafimi – perete V – cruci şi ornamentică;
• registrul inferior – imitaţie de marmură.

Dincolo de exprimarea artistică Art Nouveau, mesajul teologic specific acestei biserici stă în scena Învierii (Pogorârea la Iad), amplu desfăşurată pe peretele de Est, ca o prezenţă continuă în timpul slujbei în faţa credincioşilor. Deasupra, Tronul Hetimasiei, simbol al aşteptării lui Iisus în vederea Judecăţii de Apoi, completează şi întăreşte acest mesaj.

Iconologia bizantină, laicizată oarecum frivol prin mentalitatea de la începutul secolului, îşi regăseşte, astfel, prin tema principală a Învierii şi a Aşteptării, tensiunea mistică aptă sa dirijeze sufletele creştinilor spre mântuire.

Iconostasul: 

Cea mai frumoasă podoabă a bisericii, minuțios sculptat și aurit; impozant prin compoziția elementelor constitutive, amplitudine și măiestria finisajelor, a fost executat la Moscova, după  modelul Catapetesmei din Catedrala "Sfinţii Arhangheli” de la Kremlin.

Icoanele împărătești au fost pictate de unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai artei Reînvierii ruse, Viktor Mihailovici Vasnețov (1848-1926.

Desenator, pictor, scenograf, Vasnețov este universal cunoscut ca autor al celebrei fațade a galeriei de artă Tretiakov din Moscova, exemplu clasic al artei momentului.

Importanța: 

Din punct de vedere arhitectural, această «bijuterie supradimensionată» reprezintă un reper deosebit în cadrul bisericilor ruseşti, construite atât în afara Rusiei cât şi în ţară. Sfântul Nicolae din Bucureşti este una din rarele biserici ruseşti ale secolului XX şi una dintre ultimele realizări din istoria arhitecturii religioase ruseşti, întreruptă brutal de revoluţia ateistă din 1917.

Ansamblul pictural mural din interior şi decoraţiile figurative ale faţadelor reprezintă un unicat prin abordarea oarecum laicizantă, Art Nouveau, a temelor a căror tensiune mistică de tradiţie bizantină nu mai este redată de rigoarea monastică a limbajului plastic, ci de concepţia arhitecturală şi importanţa scenelor în cadrul compoziţiei în scara monumentului.

Realizat la un înalt nivel stilistic, artistic şi tehnic, ansamblul pictural îşi susţine funcţia liturgică prin programul iconografic şi iconologic. În acest sens, un important monument de artă de factură bisericească împleteşte funcţia de loc de materie              cultural-artistică a unei epoci, cu funcţia de comuniune spirituală a umanităţii din toate timpurile.

Situația actuală

Biserica este Paraclis Universitar al Universităţii Bucureşti.

Are un program duhovnicesc împletit cu activităţi culturale, prin care încercăm să răspundem nevoilor studenţilor, în special, şi tinerilor, în general. Aceasta nu înseamnă că biserica este în exclusivitate pentru studenţi sau cadre universitare, ci este deschisă nevoilor tuturor creştinilor. 

În urma cutremurului din 1977, turla principală a fost fisurată pe întreaga  circumferinţă; din cauza regimului ateu, deşi s-au făcut demersuri pentru lucrările de restaurare şi consolidare a turlei, din 1967 nu s-au mai executat nici un fel de lucrări de restaurare sau de întreţinere a Bisericii.  În perioada 2000 – 2012 s-au efectuat următoarele lucrări:

• restaurarea şi consolidarea turlei principale;
• restaurarea şi conservarea picturii;
• lucrări secundare de întreţinere.

În anul 2012 s-au început lucrările de înlocuire a învelitorii, restaurare a fațadei exterioare a bisericii și de amenajare a curții interioare.

Paroh,

Pr. Vasile Gavrilă