În viaţa omului care vrea să-i slujească lui
Dumnezeu, Dumnezeu trebuie să apară pe primul loc al vieţii, să nu aibă un rol
secundar, ci să aibă un rol principal.
În ceea ce priveşte viaţa spirituală noi ne
bazăm pe credinţă. Credinţa este temelia vieţii spirituale. Fără credinţă nu-i
cu putinţă să fim mântuiţi, este scris în Epistola către Evrei. Domnul Hristos a
zis:de nu veţi crede
cine sunt, în păcatele voastre veţi muri.
Domnul Hristos a spus: „cel ce va crede şi se va boteza se va mântui, iar cel
ce nu va crede se va osândi”. Deci toţi necredincioşii sunt sub osândă. Îi
osândeşte Dumnezeu pentru necredinţa lor. Iar dacă cineva vrea să fie mântuit
şi nu osândit, trebuie să aibă credinţă în Dumnezeu. Credinţa în Dumnezeu este
începutul vieţii spirituale. De aceea întrebarea cea dintâi la care trebuie sa
răspundem este: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?”. Întrebarea aceasta a pus-o
Domnul Hristos unui om oarecare, care de fapt a şi văzut puterea lui Dumnezeu
prin aceea că Domnul Hristos i-a dat vedere. L-a întrebat Domnul Hristos:
„crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?”. Orbul a zis: „dar cine este, Doamne, ca să
cred?”. Domnul Hristos i-a răspuns: „Cel ce vorbeşte cu tine”. Şi atuncea el a
zis: „cred Doamne” şi s-a închinat Domnului Hristos. Credinţa trebuie să fie
lucrătoare în închinare cum a fost a acelui orb şi lucrătoare în iubire. Dacă
nu-i lucrătoare şi în iubire nu este o credinţă adevărată.
Două lucruri să le aveţi în vedere: credinţa
lucrătoare în iubire, credinţa şi iubirea, credinţa unită cu iubirea, iubirea
manifestată de credinţă, iubirea întemeiată pe credinţă. Aceste lucruri trebuie
sa le aveţi în vedere de la tinereţe până la bătrâneţe. Iubirea îi fericire. Sa
ştiţi că cineva care iubeşte e fericit. E bine sa căutăm iubirea până la măsura
aceea să ne transportăm unii pe alţii din afară înăuntru, să ajungem să ne
transportăm unii pe alţii în noi. Despre Dumnezeu se spune ca este iubire, şi
ca orice iubire, iubirea lui Dumnezeu transferă în iubire, adică noi suntem
iubiţi de Dumnezeu şi primiţi în Dumnezeu. La fel şi noi trebuie să avem iubire
faţă de Dumnezeu şi asta înseamnă că Dumnezeu vine în noi, îl purtăm în noi.
Adevărata iubire aduce
în fiinţa celui care iubeşte pe cel pe care îl iubeşte: pe Dumnezeu, pe oameni,
pe părinţi, pe prieteni, pe cunoscuţi, pe toţi cei către care ne este iubirea,
îi aducem în sufletul nostru şi îi purtăm în noi. Un cuvânt de la Sfântul Munte
zice aşa:inima mea nu are decât intrări, ieşiri nu are, cine a intrat odată
în inima mea nu mai poate ieşi de acolo pentru că inima mea nu are decât
intrări nu are şi ieşiri.
La tinereţe omul e
propriu pentru iubire, însa de multe ori e propriu pentru o iubire egoistă.
Trebuie să avem iubirea aşa cum o are în consideraţie Dumnezeu, adică, o iubire
care ne fericeşte şi o iubire care fericeşte pe cei din jurul nostru. Eu mă
bucur de această întâlnire, de faptul ca aţi petrecut câteva zile la mănăstire,
mă bucur ca aţi luat parte la sfintele slujbe cu noi, mă bucur de aceia dintre
voi care v-aţi spovedit, mă bucur de preocupările pe care le aveţi, dar vă
atrag atenţia: Dumnezeu trebuie sa fie pe primul loc în viaţa noastră, pe
primul plan al existenţei noastre, întâi e Dumnezeu şi apoi omul, Dumnezeu
trebuie să fie pe primul loc în inima noastră, dacă nu-i pe primul loc nu-i pe
locul care i se cuvine. Credinţa în Dumnezeu este o credinţă despovărătoare, o
credinţă care ne ajută să ocolim lucrurile rele, credinţa trebuie să fie unită
cu iubirea, să fie lucrătoare în iubire, după cuvântul: de a-şi avea credinţa
atât de multă încât să mut şi munţii, dacă nu am iubire nimic nu sunt, n-am
nici-o valoare.
Vă pun la inimă toate
acestea şi vă doresc succes în viaţă. Vă pun în atenţie o urare, care o avem la
mănăstire moştenire de la nişte germani care au fost pe la noi şi care în iulie
1971 ne-au spus că la Betel - o instituţie bisericească din Germania,
instituţie de ajutorare a epilepticilor - la intrare, este scris aşa:pace
celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă. Nouă
ne-au plăcut tare mult aceste cuvinte. De aceea ei au scris în cartea de onoare
a mănăstirii noastre: pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare
celor ce pleacă doresc doi creştini din Germania tuturor celor ce în urma lor
vor vizita aceasta mănăstire. Deci şi vouă: pace, bucurie şi binecuvântare.
Dumnezeu să vă ajute!
