Iertarea
(Duminica Lăsatului sec de brânză)
Iată-ne
ajunşi la ultimele zile dinaintea Postului. Deja din timpul săptămânii
lăsatului sec de carne, care precede „Duminica Iertării", două zile —
Miercurea şi Vinerea — au fost rezervate spre o „postire" deplină: Sfânta
Liturghie nu se va oficia, iar întreaga rânduială şi tipicul slujbelor poartă
caracteristicile liturgice ale Postului. Miercurea, la Vecernie, ne bucurăm de venirea
Postului prin acest imn minunat: „Răsărit-a primăvara postului şi floarea
pocăinţei. Deci să ne curăţim pe noi fraţilor de toate spurcăciunea şi
Dătătorului de lumină să-I zicem: Slavă Ţie, Unule Iubitorule de oameni."
Biserica
pomeneşte apoi, în Sâmbăta lăsatului sec de brânză, pe toţi bărbaţii şi femeile
care au fost „luminaţi prin postire": sfinţii, care sunt modelele pe care
trebuie să le urmăm, călăuzitori în dificila „artă" a postirii şi a
pocăinţei. în nevointa la care suntem gata să purcedem nu suntem singuri: „Veniţi
toţi credincioşii să lăudăm cetele cuvioşilor părinţi: pe Antonie căpetenia, pe
luminatul Eftimie; pe fiecare deosebişi pe toţi împreună şi vieţile acestor ca
un alt Rai al desfătării cu gândul socotindu-le..."
Avem
sprijinitori şi pilde: „Mulţimile călugărilor, pe voi îndreptătorilor părinţi
cuvioşi, vă cinstim; că prin voi, pe cărarea cea dreaptă, cu adevărat a umbla
am cunoscut"; în cele din urmă vine ultima zi, numită de obicei„Duminica Iertării"
dar al cărei nume liturgic trebuie de asemenea menţionat: „Izgonirea lui Adam
din Rai". Această denumire totalizează, într-adevăr, întreaga pregătire
pentru Post. Acum ştim că omul a fost creat pentru Rai, pentru cunoaşterea lui Dumnezeu
şi pentru comuniunea harică cu El. Păcatul omului 1-a lipsit pe om de acea
viaţă binecuvântată iar existenţa lui pe pământ s-a transformat într-un exil.
Hristos, Mântuitorul lumii, deschide uşa raiului celui ce-L urmează iar
Biserica, prin dezvăluirea frumuseţii împărăţiei lui Dumnezeu prin viaţa noastră,
un pelerinaj către patria noastră cerească. Astfel, la începutul Postului
suntem ca şi Adam: „Scosu-s-a Adam din Rai pentru mâncare; pentru aceasta şi şezând
în preajma lui plângea tânguindu-se şi cu glas de umilinţă zicea: Vai
mie ce am pătimit cu ticălosul. O poruncă am călcat a Stăpânului meu şi de tot
binele m-am lipsit. Raiule preasfinte, cel ce eşti pentru mine săditşi pentru
Eva încuiat, roagă pe Cela ce te-a făcut pe tine şi pe mine m-a zidit ca să mă
satur de florile tale. Pentru aceasta şi Mântuitorul către dânsul a zis:
Zidirea mea nu voi să piară ci voi să se mântuiască şi la cunoştinţa
adevăruluisă vină. Că pe cel ce vine la Mine nu îl voi goni afară."
Postul este
eliberarea de sub robia noastră faţă de păcat, din temniţa „acestei lumi".
Iar pericopa evanghelică a acestei ultime Duminici (Matei, VI, 14—21) stabileşte condiţiile acestei eliberări.
Prima este postirea — refuzul de a accepta dorinţele şi îndemnurile firii
noastre decăzute, ca fiind normale, efortul de a ne descătuşa din stăpânirea
cărnii asupra duhului. Pentru a fi eficace, totuşi, postul nostru nu trebuie să
fie fariseic, nu trebuie să ne „fălim" întru acesta. Nu trebuie „să ne
arătăm oamenilor că postim, ci Tatălui nostru Care este în ascuns". Cea
de-a doua condiţie este iertarea — „că de veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel
ceresc".
Postul Paştelui începe, de fapt, de la Vecernia din această Duminică.
Această slujbă unică, atât de adâncă şi frumoasă, lipseşte din atât de multe
biserici ale noastre. Totuşi nimic nu destăinuie mai bine „tonalitatea"
Postului Mare în Biserica Ortodoxă; nicăieri nu se manifestă mai bine chemarea
sa profundă către om.
Slujba începe cu o vecernie solemnă, cu slujitori îmbrăcaţi în veşminte luminoase.
Stihurile care urmează Psalmului „Doamne strigat-am către Tine..." anunţă
venirea Paştelui şi, dincolo de Post, apropierea Paştelui!
„Vremea postului să o începem luminat, supunându-ne pe noi nevoinţelor
celor duhovniceşti. Să ne lămurim sufletul, să ne curăţim trupul. Să postim
precum de bucate aşa şi de toată patima, desfătându-ne cu bunătăţile Duhului.
întru care petrecând cu dragoste, să ne învrednicim toţi a vedea prea cinstita
patimă a lui Hristos, Dumnezeu şi Sfintele Paşti, duhovniceşte bucurându-ne".
Urmează, apoi, Vohodul cu cântarea: „Lumină lină a Sfintei slave".
Preotul slujitor înaintează către „locul cel înalt" din spatele altarului
pentru a vesti Prochimenul de seară, care întotdeauna anunţă sfârşitul unei
zile şi începutul alteia.
Prochimenul cel Mare al acestei zile vesteşte începutul Postului; „Să nu
întorci faţaTa de la slugaTa; Când mă necăjesc degrab mă auzi Ia aminte spre sufletul
meu,şi-1 mântuieşte pre el"!
Ascultă melodia unică a acestui stih — această strigare care dintr-o dată
umple biserica: „când mă necăjesc degrab mă auzi" — şi vei înţelege acest
moment de început al Postului Mare: tainica întrepătrundere dintre deznădejde
şi nădejde, dintre întuneric şi lumină. Toată pregătirea se apropie acum de
sfârşit.
Stau în faţa lui Dumnezeu, în faţa slavei şi a frumuseţii împărăţiei Sale.
Realizez că aparţin acesteia, că nu am alt cămin, nici o altă bucurie, nici un
alt ţel; realizez, de asemenea, că sunt exilat din acest cămin în întunericul
şi tristeţea păcatului, „când mă necăjesc!". Iar în cele din urmă îmi dau
seama că numai Dumnezeu mă poate ajuta în această durere, că numai El poate „griji de sufletul meu". Pocăinţa este, mai presus de orice, o chemare
disperată către acel ajutor divin.
Repetăm de cinci ori Prochimenul şi iată că Postul a sosit! Veşmintele
luminate sunt puse deoparte; luminile sunt stinse. Când preotul slujitor
rosteşte cererile pentru ectenia de seară, strana răspunde cu ceea ce se consideră a fi „cheia Postului" .Se citeşte
pentru prima oară rugăciunea de post a Sfântului Efrem Şirul, însoţită de
metanii. La sfârşitul slujbei credincioşii se apropie de preot, cerând unii
altora iertare. în timp ce ei săvârşesc acest ritual de împăcare, pentru că
Postul Mare începe prin aceste mişcări ce exprimă dragostea, reuniunea, frăţia,
strana intonează cântările pascale.
Vom rătăci patruzeci de zile prin deşertul Postului, dar la capăt
străluceşte deja lumina Paştelui, lumina împărăţiei lui Dumnezeu.
I
