Despre Spovedanie şi Împărtăşanie

Considerați că spovedania este necesară înaintea fiecărei împărtășanii? Cât de des recomandați Sfânta Împărtășanie? În afara posturilor mari, e condiționată

de alte zile de post în afara celor rânduite?

Dacă duhovnicul este dornic să ne primească, spovedania nu ne strică să ne mărturisim păcatele în fiecare zi, dar trebuie să știm cum să o facem. Cel care petrece tot timpul în rugăciune își vede viața precum o linie dreaptă și atunci când doarme și când e treaz.

Și dacă o pietricică apare pe drumul lui, cu o singură mișcare imediat o înlătură și își continuă drumul drept.

Cei care se roagă neîncetat se roagă cu un singur gând, vorbesc cu un singur gând și se spovedesc cu un singur gând. Și atunci spovedania zilnică le este de mare folos.

I-am spus odată Părintelui Sofronie: „De ce nu practicăm și noi spovedania zilnică?” Și mi-a răspuns: „Niciodată nu am avut destul timp pentru aceasta. Am fost atât de prins cu cele necesare supraviețuirii mănăstirii, încât nu am putut să le ofer oamenilor posibilitatea de a se spovedi zilnic”. Dar monahii și monahiile, dacă vor să se spovedească zilnic, trebuie să știe cum să o facă. Trebuie să se adune într-un singur gând și să spovedească un singur gând, într-un minut. Atunci spovedania zilnică este foarte folositore pentru ucenic și posibilă din punct de vedere practic pentru duhovnic. În afară de primele două, trei spovedanii, când trebuie să dăm oamenilor tot timpul de care au nevoie, dacă spovedania continuă să ceară prea mult timp, ea devine, cum ar spune francezul, un traitement psychique (un tratament psihologic) și nu o spovedanie în Duh. Așa că trebuie să fim conciși. 

Problema nu este cât de deasă sau cât de rară trebuie să fie spovedania; ea trebuie să fie potrivit nevoilor fiecăruia. A doua parte a acestei mari și generale întrebări se referea la împărtășania deasă sau rară. Nici împărtășania deasă, nici împărtășania rară nu ne face bine-primiți înaintea lui Dumnezeu. Sfântul Simeon Noul Teolog spune lucrul acesta cu alte cuvinte: „dacă plângem zilnic în pocăința noastră înaintea lui Dumnezeu, atunci suntem vrednici să ne împărtășim în fiecare zi. Dar dacă nu plângem înaintea lui Dumnezeu în fiecare zi, atunci chiar dacă ne împărtășim numai de Paști, o facem cu nevrednicie”. Criteriul sfântului este mult mai înalt decât logica noastră omenească. Desigur, dacă cineva trăiește în chipul pe care îl sugerează sfântul prin cuvintele acestea, deasa împărtășanie nu face decât să adauge foc peste focul pocăinței lui. Atunci împărtășania deasă devine cu adevărat viața noastră. Dacă primim pâinea vieții care s-a pogorât din cer (cf. Ioan 6, 33) cu o inimă înfrântă și îndurerată, atunci vom fi cu adevărat mângâiați. Vom fi precum zice psalmistul, asemenea celor care petrecuseră în templu în prezența lui Dumnezeu și ieșeau cântând, beți de mângâierea cea dumnezeiască. Într-un fel asemănător, Sfântul Pavel ne spune că nici celibatul, nici căsătoria nu ne aduc înaintea lui Dumnezeu, ci ceea ce ne face vrednici înaintea lui Dumnezeu este plinirea poruncilor (cf. 1 Cor. 7, 19).

Principiul acesta se aplică în toate. A posti după cum e rânduit de Biserică nu  inseamnă doar o schimbare în dieta noastră. Noi postim din ascultare față de Biserică și aceasta ne păstrează în legătură de unire cu întreaga Biserică, care face același lucru în tot

locul stăpânirii lui Dumnezeu. Dacă nu postim, rupem părtășia noastră cu Trupul lui Hristos, Biserica. Vedem că este necesar pentru noi să postim posturile rânduite de Biserică. Iar a posti sau nu înainte de Sfânta Împărtășanie cred că este un lucru relativ, care poate fi convenit cu duhovnicul spre folos sufletesc.