Cuvant la Duminica Samarinencei

Discuția Domnului Hristos cu femeia samarineanca este una dintre cele mai importante si profunde discuții ale Domnului Iisus Hristos, scrisa in Evanghelie.

Domnul mergea pe jos din Ierusalim in Galileea – mergea pe o vreme torida, prin munți, si a obosit. In amiaza fierbinte, S-a așezat sa Se odihnească la fântâna lui Iacov, in apropiere de orașul Sihar, in Samaria. Şi iată, aici a venit si femeia samarineanca sa scoată apa din fântână. Iisus i-a cerut sa-I dea apa sa bea. Samarineanca s-a mirat:Cum, Tu, Care ești iudeu, ceri sa bei de la mine, care sunt femeie samarineanca? Pentru ca iudeii nu au amestec cu samarinenii (Ioan 4, 9). Domnul i-a răspuns cu cuvinte uimitoare: Daca ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu si Cine este Cel care îți zice: Da-Mi sa beau!, tu ai fi cerut de la El, si El ti-ar fi dat apa vie(Ioan 4, 10).

Samarineanca n-a înțeles nimic. Ea L-a crezut pe Domnul Iisus Hristos un călător iudeu obișnuit.

Cum spune El aceasta, ca ea trebuie sa ceara apa vie? Ce fel de apa vie? Ii spune atunci cu uimire Domnului:

Doamne, de unde dar ai apa cea vie? Nici găleată nu ai, iar fântâna este adâncă. Esti Tu cumva mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat aceasta fântână?

Domnul Iisus Hristos ii răspunde:

Tot cel ce va bea din apa aceasta, iarăși va înseta, dar cel ce va bea din apa pe care Eu i-o voi da, nu va mai înseta in veac, ca apa pe care i-o voi da Eu se va face într-insul izvor de apa săltătoare spre viata veșnică.

Samarineanca nici acum nu înțelege nimic. Se gândește numai la apa proaspătă. Este uimita de faptul ca Domnul ii poate da ei o asemenea apa, dupa care nu va mai trebui sa rabde setea, si Il roagă: Doamne, da-mi aceasta apa, ca nu mai însetez, nici sa mai vin aici sa scot!Ea nu înțelegea despre ce fel de apa vie ii vorbea Domnul Iisus Hristos.

Dar despre ce ii vorbea El?

Nu despre o apa obișnuită, nu despre aceea de care are nevoie trupul nostru, precum si tot ce este viu, nu despre aceea fără de care se usucă totul, moare totul,fără de care pustiurile rămân fără de roada.El vorbea despre acea apa la care nu gândea samarineanca, apa care ii era complet necunoscuta. El vorbea despre apa dătătoare de viata veșnică. Despre ea a vorbit mai apoi si Sfântul Apostol Ioan Teologul in Apocalipsa sa, reprezentând Ierusalimul ceresc. In acest Ierusalim ceresc el a văzut un râu curat, luminos ca cristalul, care izvora de la Tronul lui Dumnezeu si al Mielului si Pomul Vieții, care creștea pe malurile lui, pom care aduce in fiecare luna roade si cu aceste roade tainice se hrănesc toți drepții care s-au învrednicit sa intre in Noul Ierusalim. Şi Domnul vorbea despre apa vieții, care curge de la Tronul Tatălui si Tronul Fiului. A mai vorbit despre aceasta si in timpul înjumătățirii sărbătorii Cincizecimii, in templul din Ierusalim. Daca însetează cineva, sa vina la Mine si sa bea! (Ioan 7, 37).Cel care va bea apa pe care Domnul o va da, din pântecele lui vor curge râuri de apa, care dau viata.

Ce fel de apa este aceasta apa a vieții? Ce fel de apa minunata este aceasta despre care vorbea Domnul Iisus Hristos?

Știți ca fără apa nu poate exista nimic viu, ca fără de apa nu este posibila nici viata trupului nostru, fiindcă de apa depind acele procese complexe care se petrec in organismul nostru, unde totul este in mișcare, si aceasta mișcare constituie esența tuturor acestor procese care se petrec in toată lumea, nu doar in trupurile celor vii.

In natura, legea mișcării continue este o lege fundamentala – totul se mișcă, totul curge, totul se schimba, nimic nu se odihnește. Chiar si piatra, care pare statica, se schimba, fiindcă in adâncimea ei se petrece o mișcare nesfarsi­ta. Aceasta mișcare, ca sa poată apărea si sa continue, trebuie sa fie sub autoritatea forței mișcătoare, de la care provine orice mișcare.

Turbinele de apa aduc in mișcare mașinile electrice si generează curentul electric, si cu ajutorul electricității totul este adus in mișcare. S-a stabilit ca mișcarea electrica este baza oricărei mișcări.

Şi in duhul nostru se petrece un proces neîncetat de mișcare, si aceasta mișcare este îndreptată spre viata veșnică, in asa fel încât sa se desăvârșească duhul nostru, si, desăvârșindu-se, sa se apropie de Duhul lui Dumnezeu, si prin aceasta sa înfăptuiască scopul cel mai înalt al existentei sale.

Aceasta mișcare este creșterea noastră duhovniceasca, este mișcarea pe calea arătată de Domnul Iisus Hristos, pe calea binelui, a virtuților, a milostivirii,a închinării in fata lui Dumnezeu. Aceasta mișcare este forma cea mai înaltă a mișcării in întreaga lume, si pentru ea este nevoie de un izvor.

Iata,despre acest izvor al vieții duhului, al mișcării noastre in lucrarea desăvârșirii duhului, ii vorbește Domnul Iisus Hristos samarinencei. Despre apa care curge in viata veșnică, care ne servește drept sursa a energiei in direcția binelui, spre Tronul lui Dumnezeu – despre har vorbea Domnul Iisus Hristos samarinencei.

Ea, desigur, nu L-a înțeles Dar noi ne vom aminti si vom ști ca in viata noastră, in viata duhului nostru, trebuie sa existe o mișcare continua, care sa ne apropie de Dumnezeu Însuși, de Duhul lui Dumnezeu. Nu poate si nu trebuie sa rămână nici un creștin fără de activitate in plan duhovnicesc.

Apostolul Pavel spune despre sine: Eu nu ma consider pe mine ca sunt cineva.El mergea întotdeauna înainte pe calea spre Dumnezeu. Aceasta este o porunca si pentru noi – porunca umblării duhului nostru pe calea arătată de Domnul Iisus Hristos.

Samarineanca n-a înțeles nimic despre apa vie, dar a ramas uimita de cuvintele lui Hristos. Apoi Domnul i-a poruncit:Du-te si cheamă-l pe bărbatul tau si vino aici!Ea a răspuns N-am bărbat! Iisus a spus:Drept ai spus ca n-ai bărbat, pentru ca cinci bărbați ai avut, si cel pe care il ai nu-ti este sot! Samarineanca gândea uimita: „Înseamnă ca este proroc, doar El mi-a spus tot ce s-a întâmplat in viata mea!” Şi ordinea gândurilor ei se schimba. Daca acesta este proroc, atunci trebuie sa vorbesc cu El ca si cu un proroc. El poate sa îndepărteze toate îndoielile mele. Şi adaugă :Doamne! Vad ca Tu est prooroc. Părinții noștri s-au închinat pe acest munte. Iar voi spuneți ca locul unde trebuie sa ne închinăm este in Ierusalim.

La evrei exista o singura sinagoga, in Ierusalim, si doar acolo trebuiau sa fie săvârșite arderile de tot. Iar samarinenii se închinau lui Dumnezeu pe Muntele Garizim, in Samaria.

Domnul i-a vorbit samarinencei:Femeie, crede-Ma ca vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici in Ierusalim nu va veți închina Tatălui… Dar vine ceasul si acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui in duh si adevăr, ca astfel sunt închinătorii pe care Tatal ii cauta. Duh este Dumnezeu, si cei ce I se închina trebuie ca in duh si in adevăr sa I se închine (Ioan 4, 21-24).

Aceste cuvinte ale Domnului, desigur, nu se potriveau constituante oamenilor de atunci – nici a iudeilor, nici a samarinenilor. Deoarece Legea Veche a lui Moise a fost într-o mare măsură una a ritualurilor.Ea conținea adevăruri ale cunoașterii lui Dumnezeu, diferite porunci, dar in același timp prescria o mulțime de ritualuri.Iudeii gândeau ca mântuirea consta in a îndeplini toate ritualurile prescrise de Lege, printre care participarea la sărbătoare in templul din Ierusalim.Ei nu înțelegeau ca exista si o alta forma de închinare adusa la Dumnezeu – închinarea in duh si in adevăr.

De ce s-a dat iudeilor aceasta Lege Veche despre care va vorbesc? De ce in mare măsură era o lege a ritualurilor? Pentru ca acest popor era pe drumul istoric al dezvoltării omenirii aflata la vârsta prunciei duhovnicești Precum pruncii sunt hrăniți cu lapte, la fel si acestui popor inca prunc trebuia sa-i fie data o lege pe care sa o poată înțelege – legea ritualurilor. Dar in spatele acestor ritualuri, in profunzimile acestei legi, erau ascunse marile taine ale cunoașterii lui Dumnezeu.

Ce înseamnă sa te închini lui Dumnezeu in duh si in adevăr? Cum trebuie sa înțelegem aceste cuvinte profunde ale Domnului?

Dumnezeu este Duh, si omul este duh. Marginit in trupul sau, omul este o părticică a Duhului lui Dumnezeu. Inchinarea lui Dumnezeu trebuie sa fie inchinarea Duhului lui Dumnezeu izvorâtă din duhul omenesc. Închinarea trebuie sa reprezinte comuniunea cu Duhul lui Dumnezeu. Închinarea trebuie sa se săvârșească in adevăr.

Ce este adevarul ați auzit din gura lui Hristos:Eu sunt Calea, Adevarul si Viata.El este Adevarul, El este descoperirea Adevărului Dumnezeiesc in lume.

Slujirea lui Dumnezeu in adevăr trebuie sa constea in mersul spre acel Adevăr Dumnezeiesc pe care l-a arătat lumii Domnul Iisus Hristos, mersul pe acea cale a suferințelor, pe acea cale a nevoințelor duhovnicești pe care ne-a arătat-o noua Domnul.

Cu duhul înfierbântat de dragostea fata de Dumnezeu, de credința înflăcărată in Domnul, de iubirea fata de Dansul, trebuie sa ne avântăm tot înainte, precum s-a avântat Sfântul Apostol Pavel, trebuie sa intram tot mai mult in comuniune strânsă cu Duhul lui Dumnezeu.

Aceasta comuniune va fi cu putință doar celor care își vor curăți duhul si il vor sfinți cu pocăință, cu rugăciune neîncetată, cu o pornire permanenta de a împlini poruncile lui Hristos.Un astfel de duh va avea cea mai nemijlocita, cea mai reala comuniune cu Duhul lui Dumnezeu. In aceasta va consta slujirea lui Dumnezeu in duh si in adevăr, despre care vorbea Domnul Iisus Hristos. Iata ce înseamnă aceste cuvinte profunde si sfinte ale lui Hristos!

Nefericiții sectanți, care pier din pricina mândriei lor, înțeleg aceste cuvinte ale Domnului total greșit. Ei resping orice slujba adusa lui Dumnezeu, resping Biserica, Tainele, gândesc ca lor le este accesibila fără ajutorul de Sus comuniunea cu Duhul lui Dumnezeu. Ei nu cauta harul lui Dumnezeu in Tainele creștine, au plecat din Biserica, si-au inventat propriile moduri de slujire – sălbatice, absurde. Dar noi le înțelegem si ne vom aminti întotdeauna ca fără aceasta apa vie nu este posibila viata noastră, nu este posibila apropierea duhului omenesc de Duhul lui Dumnezeu. Vom cauta întotdeauna acest izvor al apei celei vii.